Încă...

Încă mă mai gândesc la tine în fiecare zi. Și nu pentru că mi-e dor de tine. Mai degrabă pentru că vreau să te știu liniștit. Cu gândul ăsta mă joc în fiecare zi. Nu știu exact unde ești, ce gândești, dacă mă mai presari în gândurile tale din când în când sau dacă într-un final întunericul tăcerilor prelungite m-a acoperit cu totul în mintea ta.
Poate că ar fi bine să fie așa. Poate că asta ți-ar aduce cu adevărat liniștea, și nu veșnica

"Am iubit destul, acum mă odihnesc!"

"Ascultă oraşul!"
Asta îmi spunea cineva zilele astea. Şi am făcut-o. Chiar dacă era noapte, pustiu şi frig. Mi-am ascultat proprii paşi călcând pe asfaltul îngheţat, Sunetul pe care-l făceau cizmele de iarnă dezlipindu-se de pojghiţa subţire de gheaţă. Propria-mi respiraţie uneori agitată alteori semănând cu un oftat prelung. Vocile din depărtare ale oamenilor care plecau din cluburi. Sunetul dezamăgirii de pe chipurile lor obosite după o noapte de agitaţie în mijlocul hormonilor şi al muzicii. Basul unei boxe în depărtare. Râsetul unei fete zgribulindu-se de frig când păşeşte afară în noapte.
Şi liniştea. Acea completare pe care numai noaptea

Rămâi...

Te vreau când pleci

Şi nu te vreau când stai

Căci dragostea pe care-o dai

Îmi încălzeşte gânduri reci

Şi-abia atunci când pleci

                           Rămâi...

Mi-e dor, dar nu e dor nebun

E-un dor mărunt şi dulce

Ce mă străbate cald şi rece

Când gândurile îmi adun

Şi sentimente mă răpun

                           Feroce...

P.S. Sunt aici!

Război

Orice armistițiu se termină. Pacea nu va ține pentru totdeauna. Pacea e doar o iluzie, o pauză între două războaie. Și lupte sunt destule însă întrebarea va rămâne mereu aceeași : care din ele e cea pentru care merită să irosești energie?
Puterea. Dominația. O luptă care va ajunge până la urmă să ne mănânce și puțina umanitate pe care o mai avem. Cu toate astea, nu pot să nu mă întreb : suntem cu adevărat pregătiți să dominăm? Vrem să îi dominăm pe ceilalți până nu ne vom putea domina pe noi înșine?
Nu contează însă. Ne aruncăm orbiți de promisiunea puterii într-o luptă absurdă care în final nu va face altceva decât să ne înghită. Războiul este mereu cel care va câștiga. Până și cei care se cred învingători își numără victimele la sfârșit. Și în fond, o luptă cu victime poate fi una victorioasă?

Armistițiu - partea IV

De data asta nu mai era cazul să o consolez. Ceea ce ne apropiase cândva nu mai e suficient de data asta. Acum parcă nu mă mai simt capabil să o consolez pentru că nefericirea mea e la fel de mare ca a ei. Deși nu o pot vedea din cauza întunericului, îi simt nefericirea emanată din cuvinte, din voce, din tăcerea ce se așternuse după ultimele ei cuvinte.

E nefericită la fel ca și mine. Și poate că abia acum înțeleg cu adevărat că era posibil ca nefericirea asta să nu fie vindecabilă. Poate că nici nu trebuie să fie. Poate că are dreptate și nu numai universul trebuie să lucreze ci și noi trebuia să ne aducem contribuția la ceea ce Destinul construise pentru noi. Și acum, ca doi oameni defecți stăm pe