Se ia un glob - de preferință unul imaginar. Se așează în el toate gândurile, fie ele triste sau fericite. Se sculptează în el toți fulgii reci ai indiferenței, dezamăgirii, tristeții. Se adaugă lacrimile înghețate păstrate de-a lungul timpului. Apoi se modelează cu scânteile fierbinți ale zâmbetelor, bucuriilor, săruturilor, nopților de dragoste. Se amestecă bine scuturând globul de fiecare dată când ceva îți aduce aminte că e Crăciun.
Nu e nimic rău în asta... în fond, Crăciunul e în fiecare an. Diferența se face atunci când te întrebi dacă mai vrei sau nu să pui acel glob în brad.
Poate că e vremea revoltei din nou. Din când în când se revarsă fumul și ceața revoltei deasupra tuturor lucrurilor. Le aud, le simt, le trăiesc dar nu le mai exprim. Tăcerea e poate cea mai bună soluție acum că știu că vorbele nu au făcut altceva decât să mă aducă aici unde sunt acum...
