De data asta nu
mai era cazul să o consolez. Ceea ce ne apropiase cândva nu mai e suficient de data
asta. Acum parcă nu mă mai simt capabil să o consolez pentru că nefericirea mea
e la fel de mare ca a ei. Deși nu o pot vedea din cauza întunericului, îi simt
nefericirea emanată din cuvinte, din voce, din tăcerea ce se așternuse după
ultimele ei cuvinte.
E nefericită la
fel ca și mine. Și poate că abia acum înțeleg cu adevărat că era posibil ca
nefericirea asta să nu fie vindecabilă. Poate că nici nu trebuie să fie. Poate
că are dreptate și nu numai universul trebuie să lucreze ci și noi trebuia să
ne aducem contribuția la ceea ce Destinul construise pentru noi. Și acum, ca
doi oameni defecți stăm pe
