Mă culegi ca pe mere,
Căzute pe iarba-nghețată.
Lovită și tristă, cu palmele grele
M-aduci înapoi la visele mele
Cu mere.
Mi-asculți cu răbdare tăcerea
Și-mi tragi cu urechea la suflet.
N-aud cum se naște iubirea
Dar îți aud râsul precum un tunet
Fără de sunet.
În brațele calde-ți durerea
Îmi pare atât de efemeră
Dar pleci , ... și când se lasă tăcerea
Revine durerea precum o holeră
Surdă precum iubirea.
De când mă iubești tu, străine?
De când mă cotrobăi prin minte?
Și cine-ți permite, iubire
Să-mi umpli chipul cu zâmbete?
Și când m-ai avut, iubite?
De când m-ai vrut și-ai tăcut?
De câte ori ai lăsat cuvinte
Să plutească-ntre noi ca un scut?
De când te iubesc ți-aș răspunde
Dar nu-mi amintesc nicidecum.
Și nici dac-aș ști nu ți-as spune
Căci dragostea-n noi se ascunde
Și-n noi va rămâne de-acum.
