” - E mai bine să fie întuneric. Ce puțin așa
nu trebuie să ne privim în ochi chiar dacă nu vrem să ne mințim. E mai ușor să
nu trebuiască să îi spun ce gândesc și să o privesc în ochi în același timp. De
data asta cel puțin. Alteori îmi era atât de ușor să o las să pătrundă cu
privirea în ochii mei pentru că știam că îmi putea citi sufletul. Putea oricând
să-mi spună cu detașare că făceam o glumă sau că ocolesc un răspuns atunci când
se uita la mine. La început, când abia ne cunoscuserăm mi se părea atât de
inconfortabil. În timp am început să apreciez lucrul acesta la ea din ce în ce
mai mult. Adoram felul în care mă citea și cu toate astea reușea cumva să mă
facă să mă simt liber în gândurile mele. Liber să fiu eu așa cum nu am reușit
să fiu cu nimeni până să o întâlnesc pe ea.
Aș vrea să o pot
citi și eu pe ea acum. E undeva în bezna din cameră pierdută în așternuturile
patului în care de fiecare dată mă pierdeam și eu. Azi însă, în ciuda