Decizii, decizii, decizii...

Se spune despre balante ca sunt mereu nehotarate. Din pacate, este adevarat, si spun asta din proprie experienta. E usor sa ma judeci cand vine vorba de a ma pune in fata unei decizii. Dar nu pentru ca nu stiu ce e cu mine pe pamantul asta ci pentru ca mereu gasesc sute si sute de argumente pro si contra pentru orice problema.

E chinuitor uneori. Si chinul nu vine numai din luarea deciziilor ci si din sustinerea lor pana la capat fara sa ma mai intorc asupra lor. E atat de enervant sa nu te simti pe picioarele tale decizionale mai ales cand de deciziile tale depinde si moralul celor din jurul tau.

M-am prefacut de saptamani intregi ca sunt bine, ca nu ma intereseaza, ca e usor, ca s-a terminat si ca stiam de mult timp ce o sa se intample. Eram hotarata sa infrunt orice va veni pentru ca stiam ca va durea. Ma pregateam de ani de zile pentru lucrul asta. intr-un mod ciudat, am si asteptat ca lucrurile sa se intample pentru ca voiam sa imi demonstrez ca sunt tare si ca nu nimeni ma poate dobori atat de usor, cu atat mai putin familia.

Razbunare si morala

"Eu iubesc, ce-i drept, trădarea, dar urăsc pe trădător" - Iulius Caesar

Poate ca tradarea poate fi dulce pentru unii desi pentru mine e amara din orice parte as vedea-o. Si totusi e imposibil sa treci prin viata fara ca cineva sa te tradeze. Si de cele mai multe ori te tradeaza tocmai cine nu te astepti. Cei mai apropiati oameni, cei care se presupune ca ar trebui sa iti fie alaturi la bine si la greu. Cei care aparent sunt cei in care poti sa ai cea mai mare incredere. Si pana la urma e normal pentru ca tradarea lor doare cel mai tare, pentru ca in acesti oameni ne punem in fiecare zi sperantele.

Sacrificiu

Se întâmplă mereu să găsești câte o justificare pentru a fi egoist. Mereu și mereu ne pierdem timpul găsind scuze patetice de genul : " e vital ceea ce am de făcut și nu pot lăsa baltă lucrul ăsta" sau "mă simt prea bine acum ca să renunț la asta".

Realizez pe zi ce trece că suntem din ce în ce mai egoiști. Ne gândim mereu la binele nostru și ignoram din ce în ce mai mult dorințele celorlalți. Când eram copii dădeam cu mai multă ușurință jucăriile noastre, împărțeam mai ușor ciocolata sau bomboanele chiar dacă erau puține, nu aveam dorința de a poseda lucruri.

Pe măsură ce creștem, realitatea de zi cu zi ne împinge să ne dorim lucruri. Din ce în ce mai multe lucruri materiale de care să ne înconjurăm și care în realitate nu ne ajută cu nimic. Cu cât creștem mai mult cu atât egoismul nostru crește mai tare.

Incipit

Orice început e minunat.

Mai ales când vine vorba de cunoaștere. E fascinant cum te poate captiva un lucru și cum îți poate atrage întreaga atenție. De cele mai multe ori mă atrag oamenii. Tineri, bătrâni, cu bani, fără bani, căsătoriți, singuri, gay, heterosexuali, pesimiști, optimiști, triști, fericiți... mai pe scurt, orice gen de om care are ceva de spus.

Sunt un om al opiniilor, un om al concluziilor. Un om care caută oameni pentru asta. Mă amestec între ei chiar și numai pentru a privi. Cu cât privesc mai mult și tac mai puțin cu atât înțeleg mai multe. E uimitor cât de multe spune comportamentul nostru despre noi.

Totul...

Poate e prea mult spus "TOTUL" ... Nici cei mai buni oratori nu spun întotdeauna TOTUL, și nu neapărat ca să se ascundă ci pur și simplu pentru că acest TOT e mult prea vast ca să poată fi cuprins. Trăim într-o lume în care totul se întâmplă în mare viteză și ajungem să nu mai avem timp pentru mai nimic. Facem o grămadă de nimicuri zi de zi, ne umplem mințile cu o mulțime de lucruri pe care de cele mai multe ori le uităm până a doua zi.

Acest TOT la care mă refer mai sus este defapt mulțimea tuturor lucrurilor și gândurilor care sunt independente de realitatea monotonă de zi cu zi. Nu vreau să scriu despre televizor, reviste, ziare, politică... Poate că unora li se pare trist că nu mă interesează mondenul dar din păcate nu sunt construită pe valorile generației McDonald`s.

Deci... cum spuneam... TOTUL... și acest tot trebuie să aibă și un început.

Așa că...