Cine-ți permite?

Mă culegi ca pe mere, 

Căzute pe iarba-nghețată.

Lovită și tristă, cu palmele grele

M-aduci înapoi la visele mele

Cu mere.

Mi-asculți cu răbdare tăcerea

Și-mi tragi cu urechea la suflet.

N-aud cum se naște iubirea

Dar îți aud râsul precum un tunet

Fără de sunet.

În brațele calde-ți durerea

Îmi pare atât de efemeră

Dar pleci , ... și când se lasă tăcerea

Revine durerea precum o holeră

Surdă precum iubirea.

De când mă iubești tu, străine?

De când mă cotrobăi prin minte?

Și cine-ți permite, iubire

Să-mi umpli chipul cu zâmbete?

Și când m-ai avut, iubite?

De când m-ai vrut și-ai tăcut?

De câte ori ai lăsat cuvinte

Să plutească-ntre noi ca un scut?

De când te iubesc ți-aș răspunde

Dar nu-mi amintesc nicidecum.

Și nici dac-aș ști nu ți-as spune

Căci dragostea-n noi se ascunde

Și-n noi va rămâne de-acum.