Actori

Ai vinde zâmbete? Sau cumperi?
Eu pe-ale mele le-am vândut.
Zâmbești din când în când? Sau suferi?
Eu n-am nici lacrimi. Le-am pierdut!

Poți oare să-mi aduci aminte unde?
Sau poate-mi dai din ale tale...

Le-ascunzi ușor sub genele flămânde
Le-ngropi cu greu sub gânduri goale.

Eu n-am mai plâns de-o veșnicie
Și tu când taci te minți zâmbind,
Și tu, și eu, actori pierduți într-o regie
Din care nu putem ieși fugind.

Am vrut să joc cu tine piesa asta
Și te-am făcut să crezi că sunt actor
Îmi pare rău dar nu te pot minți cu ochii,
Nu pot să mint, să spun că nu mi-e dor!

De plâns, de zâmbet, de iubire,
De mângâieri, de ochi, de fericire,
De lacrimi, gânduri, pasiune
Și chiar de doruri care zac în mine.

Dar tu, jucând în piesa ta absurdă,
Te joci cu gândul meu nebun,
Lași masca ochii să-ți ascundă,
Zâmbești și plângi ca un străin.

Nu te cunosc când ești actor,
Te recunosc abia pe întuneric,
Când nu te pierzi voit sub un decor,
Când dai din tine tot ce-i mai feeric.

În întuneric nu există teamă,
Pentru că nu te văd ci doar te simt,
Ți-e smoala nopții ca o ramă
Pentru tabloul cel mai sfânt.

Iubirea nu memorează replici,
Zâmbind, plângând ea tace.
Nu vinde și nu se lasă cumpărată.
E numai ea, e dragoste adevărată!

Și noi, actori pe scene demolate,
Nu mai zâmbim dar nici nu plângem
Suntem decor al unei piese demodate,
Suntem lumină dar...
                                        NE STINGEM...