Departe...

Departe...
Într-o lume în care totul plutește pe aripi de libertate. Departe. Atât de departe de tot ceea ce înseamnă timp și spațiu. Departe. Departe de gânduri îmbulzite, departe de toată agitația unei vieți pline de azi sau mâine sau  ieri... Departe.
Acolo unde tăcerea e doar o șoaptă pe care nimeni nu ți-o poate fura. Acolo începe și acolo se termină lumea. Acolo unde briza e doar o mângâiere suavă, unde pașii de pe nisip nu se șterg niciodată, acolo unde fiecare secundă e plină de răbdare. Acolo e locul meu. Locul unde nu ajunge nimeni. Acolo unde numai eu știu să
plutesc.
Departe...
E un loc în care teama dispare, mâine e doar un azi, iubirea trăiește și respiră ca și mine. E pace în locul acela. O pace la care nimeni nu reușește să ajungă. O pace pe care pot doar să o văd. Știu că există și pentru asta încă sper. Știu că dincolo de bariere, dincolo de tot ce mă înconjoară, dincolo de orice problemă, de orice regret, de orice lacrimă, acolo pot să găsesc mereu libertatea, liniștea, împăcarea, zâmbetul...
Departe...
Departe de lume dar aproape de oameni, departe de sentimente dar cu sufletul plin, departe de gânduri dar aproape de pace. Acolo e sufletul meu. Liber, fără bariere, fără trecut, fără viitor, fără prejudecăți.
E lumea mea. Dovada că indiferent de orice putem schimba ceva oricât am fi de mici.
Și azi când toate par atât de departe, închid ochii și zâmbesc.
Eu... sunt mereu mai aproape.
Mai aproape de mine...