Cuvinte la super-ofertă!!!

Niciodată nu e prea târziu să o iei de la început!
Dragostea e mereu de ajuns pentru a-ți stârni un zâmbet!
Nimeni nu te va înțelege vreodată!
Există timp pentru toate...
Sunt lucruri pe care nu le uiți niciodată!

Uneori e târziu. Târziu să spunem ”Îmi pare rău!” pentru că
în timp,oricine poate ierta orice.
Dragostea nu stârnește zâmbete, ți le clădește pe chip.
Nimeni nu se așteaptă să te faci înțeles, dar cineva te va înțelege chiar dacă nu te aștepți la asta.
Există timp, mereu și pentru totdeauna, dar nu va fi mereu pentru tine. Cu toții ne stingem în afară de timp!
Amintirile sunt cele care ne fac ceea ce suntem și ne clădim pe ele în fiecare zi dar asta nu înseamnă că ne vom aminti mereu cine suntem. Uneori uităm și pentru asta vom avea mereu oameni care să ne amintească, oameni care nu uită părțile care nouă ne zboară din minte.


Cinci gânduri rătăcite pe care nu aveam cum să le pun la un loc decât așa... ca prolog la o scriere. De câteva zile ma uit la jurnalul din geantă și în fiecare zi îmi spun : ”Mâine ... mâine mai scriu o pagină!” dar asta nu s-a mai întâmplat de mult. Și nu... nu e blocaj de scriitor,ci pur și simplu nu reușesc să adun gânduri într-o linie continuă. Doar idei, de aici, de dincolo, de la oameni, de la natură, din filme, din situații... idei atât de amestecate încât aș putea bate recordul la incoerență, dacă ar exista așa ceva.
Azi, după o vreme în care am reușit să-mi țin fruntea descrețită, am reușit să-mi ies din minți. Și asta nu e neapărat o problemă, ci mai degrabă faptul că după o vreme destul de lungă, n-am mai reușit să mă calmez. Am simțit cum izbucnesc și că nimic nu mă putea calma, nici măcar scrisul, sau muzica... sau tăcerea.
Sunt mai degrabă tristă. Și nu cred că asta se poate trata cu nimic din păcate. Se pare că oricât aș încerca nu reușesc să scap dintr-un cerc vicios în care mulți dintre noi ne aflăm : bogați vs. săraci.
M-am considerat mereu un om bogat chiar dacă nu am avut bani cu care să dovedesc asta. Am fost în schimb un om bogat în sentimente, în trăiri, în experiențe, în gânduri. Am fost și sunt în continuare dar pentru unii oameni,asta nu e de-ajuns și din păcate, nu va fi niciodată! Când te lupți cu o lume în care numele din buletin nu generează automat semnul dolarului în ochii celui cu care stai de vorbă, ai toate șansele să ajungi să te simți un nimeni.
Ca mine... ca mine azi! Se pare că numele meu din buletin nu generează $$$$$ în ochii nimănui și pentru asta, unii oameni ajung să tragă concluzia că : ”Așa e normal pentru oamenii ca tine!”. Da, se pare că oamenii ca mine nu pot să-și rezolve problemele decât după ce încearcă de cel puțin zece ori mai mult decât cei care au un nume cu ”rezonanță”.
E adevărat că unele lucruri nu merg așa cum aș vrea să meargă dar asta nu înseamnă că aș plăti ca ele să se rezolve mai repede. Se pare că unii oameni nu știu ce înseamnă să lupți ci doar ce înseamnă să cumperi.
Așa funcționăm ca și societate. Ne cumpărăm unii pe alții, ne vindem mai ceva ca la târg, mai ceva ca prostituatele. Parcă suferim de paralizie morală...
Dar oare putem cumpăra tot ceea ce ne dorim?
Poți cumpăra un medicament dar nu și sănătatea, putem cumpăra o îmbrățișare dar nu și duioșia, putem cumpăra puterea dar nu și respectul sau loialitatea, putem cumpăra oameni dar nu și prietenia lor.
Azi nu cumpăr nimic, azi dau pe gratis... cuvinte...