Toamnă - ploaia care ne îmbrățișează

În fiecare zi pierdem câte puțin din vară. O rază de soare - câte una pe zi și o secundă de căldură. În fiecare zi natura începe să-și picteze așternuturile în care o să doarmă la iarnă. O frunză galbenă, una roșcată, una maronie... Încet și cu atenția și răbdarea unui artist pasionat, natura se pregătește. O simțim în aer, în vântul care nu ne mai arde chipul ci ne mângâie suav și cu răcoare. O simțim în
blândețea cu care soarele ni se împrăștie în jur, în mirosul fin de ploaie adus odată cu norii.
Natura se gătește de toamnă.

Dar noi? Noi cum ne pregătim de toamnă. Noi nu avem anotimpuri precum natura? Oare noi nu ne schimbăm în fiecare zi la fel de subtil dar sigur? Cu fiecare zi care trece mai adaugăm câte ceva la ceea ceea ce suntem, mai renunțăm la ceva pentru a merge mai departe în căutarea unui nou anotimp. Anotimp al vieții. Uneori știm când trecem de la un anotimp la altul. Ne pregătim ”dulapul” mental și sentimental pentru iarnă sau vară sau primăvară.
Uneori însă, ne trezim în mijlocul unui anotimp și rămânem surprinși de ceea ce vedem în noi înșine. Uneori ne schimbăm atât de încet încât nici măcar noi nu sesizăm.
La mine vine toamna... Și începutul ei e marcat de ploaie. O ploaie de sentimente necunoscute și pe care nu le pot descrie pentru că nu le cunosc. Poate e melancolie, sau dor, sau regret deși nu seamănă cu nici unul din aceste sentimente. Poate sunt toate la un loc. Poate nici nu vreau să știu ce sunt. Știu doar că plouă. Cu sentimente.
Nu de puține ori am auzit expresia : ”Să nu te lași niciodată copleșit de sentimente pentru că devii vulnerabil!”. Eu în schimb, nu m-am simțit niciodată mai puternică decât atunci când am lăsat sentimentele să mă inunde.
Sentimentele te schimbă, îți dau un sens, un anotimp în care să îl trăiești. Sentimentele sunt ele însele anotimpuri de care ne place să ne lăsăm cuprinși fie că o recunoaștem sau nu.
Tu în ce anotimp ești?