Adio, deci pe curând!

Oamenii se despart.
Nu e neapărat vina cuiva ci mai degrabă modul în care destinul își atinge scopul. Modul prin care ne face să înțelegem că uneori e mai bine să renunți decât să mergi înainte. Uneori puterea nu stă în a continua ci din contră în puterea de a spune STOP.
Ne despărțim de oamenii alături de care ne petrecem bucăți din viață și chiar dacă aparent o facem pentru motive mărunte, din gelozie, din orgoliu sau din nervi, toate aceste motive dispar cu timpul și ceea ce rămâne în urmă este convingerea unei alegeri corecte.
Ne legăm viața de oameni uneori cu bună știință, alteori fără
un motiv aparent. Unele relații nu cunosc sfârșitul pentru că nu ajungem mereu să descoperim acele motive. Relațiile care durează o viață sunt cele care ne cresc în permanență mintea și sufletul.
De unele relații ne despărțim cu certitudini, de altele ne despărțim cu greu pentru că în urma lor rămân întrebări care nu și-au găsit încă răspunsurile. Avem mereu tendința să lăsăm lucrurile nediscutate și probabil că din acest motiv mereu găsim motive să ne întoarcem la ceea ce am lăsat în urmă.
Nu suntem în toate relațiile la fel. Ne schimbăm în permanență cu fiecare relație pe care o adăugăm la experiențele noastre. Și avem nevoie de experiențe pentru că din ele reușim să ne conturăm ceea ce cu adevărat ne dorim de la un partener de viață.
Mereu avem ceva de descoperit despre noi și despre cum pot fi ceilalți în relațiile cu noi și poate din acest motiv ne despărțim de oameni. Pentru că ajungem să realizăm că ceea ce avem nu mai corespunde cu ceea ce ne dorim pentru că am evoluat.
A fi pretențios într-o relație nu este o dovadă de orgoliu sau  egoism ci expresia experienței acumulate de-a lungul timpului. La fel cum și capacitatea de a accepta unele defecte este dovada unei evoluții și a unei maturități acumulate din experiențe trecute.
O relație te crește. O relație care nu te crește sau care te ține pe loc se va transforma mereu într-o ”FOSTĂ” relație. O relație bună nu te oprește din drumul tău ci te ajută să împarți ceea ce înveți cu încă cineva.
Eu cred în relațiile cu oamenii. Cred în prietenie, cred în legături create de destin. Cred în suflete care se întâlnesc pentru a se crește reciproc. Și mai cred că pentru mine există acei oameni.
Am prieteni cu care cresc. Prieteni de la care învăț și pe care îi învăț la rândul meu. Prieteni pentru care orgoliul dispare lăsând locul unei totale sincerități. Cred în sinceritate.
Dar mai cred și în dezamăgire. Cred că unii oameni nu pot pur și simplu să-și recunoască propriile greșeli și cu atât mai puțin pe ale celorlalți. A ajuta pe cineva să descopere adevărul care i se potrivește poate deveni o cale prea dificilă pentru o relație între doi oameni. Sunt oameni pe care oricât ai vrea nu le poți deschide ochii. Sunt oameni pentru care nici un sacrificiu nu este suficient și pentru care descoperirea greșelilor este un atac în plin asupra EGO-ului.
Nu vreau să rănesc orgolii, vreau să cresc suflete.
Dar uneori renunț. Și nu renunț din plictiseală sau din oboseală ci renunț pentru că am puterea de a accepta o înfrângere. Mintea unui om este precum cerul. Sunt multe stele pe care le vezi dar și mai multe pe care nu le vei vedea niciodată. Nu poți câștiga mereu cea mai frumoasă priveliște asupra stelelor.
Când realizez că priveliștea rămâne aceeași plec undeva unde pot vedea alte stele.
Tu ce priveliște vezi azi?