4 noiembrie 2012

Despre sex și frustrare

Încerc să-mi găsesc hainele prin cameră... cele pe care am apucat să le dau jos... Cele de pe mine mă scot din sărite! Ridic capul din pernă și trec cu privirea prin camera în care singurul sunet care domnește e respirația mea și a ta care încet încet se liniștesc și revin la normal.
Câteodată îmi vine să las toate hainele exact acolo unde sunt și să mă întind înapoi în pat. Câteodată îmi vine să ignor realitatea care mă așteaptă și să mă prăbușesc înapoi în pat lângă tine și să mă cuibăresc în brațele tale calde și liniștitoare.
Câteodată... dar nu și de data asta.

De data asta îmi doresc să pot pleca mai repede. Îmi calculez în minte timpul necesar pentru a mă îmbrăca și ieși pe ușă. Nu vreau să-ți explic nimic. Nu mă simt încă datoare cu o explicație până când nu o să mi-o pot da mie însămi.
Stau sprijinită în coate lângă tine și încă îmi caut hainele. Niciodată nu știu cum au ajuns acolo unde le văd. Niciodată nu mă gândesc unde le pui după ce le dai jos de pe mine pentru că atunci, în momentele alea chiar nu contează. Îmi spun în gând că mai pot aștepta câteva minute și mă așez înapoi în pat lângă tine. Încerc să mă prind de micile senzații pe care încă le mai am dar mi se scurg printre degetele mentale atât de repede...
Simt cum mă cuprinde ușor teama. Teama pe care la început nu o simt, teama de care uit sau pe care o șterg cu buretele de fiecare dată când îți văd privirea flămândă adulmecându-mi trupul. Știu că mă vrei chiar dacă încerci să te prefaci, chiar dacă ai vrea ca totul să fie spontan, chiar dacă spui că nu e adevărat.
Așa începe totul. Cu o privire ca de foc. Mă privești și în privirea ta pot să văd tot ce ai vrea să-mi faci. Asta mă face să tremur. Asta mă face să aștept cu nerăbdare următoarea ta mișcare. Nu pot și nici nu vreau să o știu. Mă bucur să mă predau în fața necunoscutului și cu toate că știu ce-ți place și ce nu, mereu mă surprinzi.
Adrenalina îmi crește pulsul și așteptarea îmi sporește dorința. Mă iei de mână și gestul tău închide orice porți  mai am deschise spre timp și spațiu. De-aici știu că nu mai am cale de întoarcere și îmi place că reușești mereu să faci asta.
Mă apropii de tine, te sărut și toată rațiunea îmi dispare. Mă dezbrac de inhibiții și prejudecăți înainte să-mi dau jos hainele de pe mine. Asta îmi dă voie să mă pierd în mângâieri, săruturi, mișcări, încremeniri, gemete, între cearceaf și corpul tău.
Mă predau ție așa cum nu o pot face cu hainele pe mine. Îmi place să știu că între cearceafuri sunt a ta și că știi să-mi asculți plăcerea așa cum și eu ți-o ascult pe a ta. Mă las în mâinile tale și totul îmi pare atât de ușor. Mă predau plăcerilor mele și ale tale în același timp. Îmi las corpul să-și croiască propriul drum către plăcere.
Și sunt a ta... în clipele alea nimic nu-mi poate distruge plăcerea.
Dar acum, stând lângă tine și simțindu-mi teama cuprinzându-mă nu vreau altceva decât să fug. Departe de mine, nu de tine pentru că aș vrea să nu-mi fie teamă. Nu mi-e teamă să mă dăruiesc, mi-e teamă de consecințele dăruirii. Mi-e teamă de propria nesiguranță, de propria neîncredere, de prejudecăți și de lipsa lor în același timp.
Nu mi-e teamă de sex însă mi-e teamă că sexul ar putea să fie baza pe care construim relații și nu vreau asta. Mi-e teamă că trupul meu ar putea fi mai important decât sufletul. Mi-e teamă că dăruirea minții mele nu o să fie la fel de plăcută precum sexul.
Mi-e teamă de un dezechilibru cu care nu aș putea niciodată să lupt.
Sexul e magic și nu are nevoie de sentimente ci de trupuri dar sexul în care ne dăm voie nu numai trupurilor ci și sufletelor să comunice ne poate umple ființa cu totul. Ne poate duce pe culmi pe care nu le-am putut și nu le vom putea atinge în nici un alt fel.
Sexul ne poate ridica dar la fel cum ne ridică ne poate coborî în cele mai ascunse temeri.

Mă ridic repede, mă îmbrac într-un minut și jumătate, exact așa cum îmi calculasem și deși aș vrea să poți înțelege, știu că nu ai cum. Odată ce m-am acoperit de haine pot să îmi iau siguranța înapoi în minte și să sper că și data viitoare mă voi putea pierde la fel în plăcerile pe care corpul mi le poate oferi și că voi avea certitudinea că nu-mi dai doar un corp ci și un suflet pe care să-l fac să tremure.

5 comentarii:

  1. Bravos, bravos! Ca de obicei asa cum ne-ai obisnuit in posturile tale...foarte frumoase descrierile,foarte clar exprimate trairile, doar ca aici mai faci si o operatie pe cord deschis.. in anatomia energiei sexuale, in anatomia prapastiei dintre cer si infern. Ce bine ar fi daca sexul nu s-ar intalni vreodata cu frustrarea si temerile...Atunci cand vine vorba de sex aratatorul ceasurilor celor doi cautatori trebuie sa indice mereu aceeasi ora.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am trimis un mail la adresa voastră contact@blogalinitiative.ro
    Aștept acolo un semn de la voi.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere

Ai ceva de spus? Spune aici!