Atenție se închid ușile!

Sunt uși la care bați o viață întreagă și nu ți se deschide. Sunt uși la care încă bați și nu îți dai seama că sunt deschise. Vor fi mereu deschise. Uși de care nu vrei să treci pentru că ți-e teamă de ceea ce te așteaptă după ele. Uși care se închid, uși care se deschid. Uși...
Porți mărețe care se fac mici în fața unor cuvinte simple. Uși pentru care cheile sunt sentimentele. Uși prin care poți să treci dacă ajungi să crezi cu adevărat că poți face asta. Uși la care nu este nevoie să bați pentru că se vor deschide atunci când vei fi pregătit să stai în fața lor. Uși...

Ne irosim viața raportându-ne la alții. O facem cu atâta ușurință încât ajunge să mă sperie.Mă sperie gândul că sunt oameni care nu se vor schimba niciodată pentru că nu bat la nici o ușă ci pur și simplu se uită la ele de la distanță și nu vor găsi curajul suficient pentru a înainta.
E ușor să te lași purtat de valurile altora și să nu te chinui să-ți creezi propria ta maree. E ușor să presupui și atât de greu să confirmi. Certitudinile distrug imaginația. Certitudinile ne dărâmă nemărginirea viselor. Concretul nu ne mai lasă să greșim sau să interpretăm. Concretul e ceea ce ajunge să ne dea încredere. Certitudinea și claritatea asupra a ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru ne face să avem încredere în noi înșine. Încredere să batem la porți înalte.
Uneori când mă uit în jur văd că lașitatea ne încetinește. Stăm cu porțile închise în fața lumii și ne mirăm de ce nu vrea nimeni să bată la ele. Ne zăvorâm pe noi înșine în spatele unor uși crezând că ascundem secrete de care nimeni nu e demn. Dar oare noi suntem demni de secretele ce se ascund după porțile celorlalți?
Nu orice ușă care se deschide în fața noastră ne și primește înăuntru. Nu toate ușile au ceva în spatele lor, dar frumusețea e că odată ce ai reușit să o deschizi ai câștigat o imagine pe care poți să o adaugi în sertarul certitudinilor.

Un om se descoperă în timp, nu de la prima vedere. Un om își pictează propriul tablou în mintea noastră închizând și deschizând uși, uneori voit, alteori inconștient, lăsându-ne să vedem măcar o parte din ceea ce există dincolo de ele. Pe unele am vrea să le închidem pentru totdeauna și să uităm că le-am deschis pentru că ceea ce am văzut în spatele lor este departe de ceea ce credeam noi.
Unii oameni ne dezamăgesc, pentru că dincolo de porțile lor nu mai există nimic. Nimic nou, nimic surprinzător, nimic incitant. Nimănui nu îi place să disece un stereotip. Știm cum sunt unii oameni pentru că ne-am mai întâlnit cu genul lor, știm să-i încadrăm pentru că am acumulat certitudini de-a lungul timpului.
Alți oameni vor reuși mereu să ne surprindă și nu numai în bine.
Oamenii se schimbă, își redecorează interiorul, în locul ușilor pun pereți, în locul porților lasă bolte imense prin care poți vedea clar. Să cunoști un om înseamnă să ții pasul cu schimbările pe care le face în el însuși. În fond, asta e ceea ce ne ține alături de cineva: dinamica de care dă dovadă.
Nimănui nu-i place previzibilul. Cu toții vrem să fim surprinși din când în când.

Tu cu ce uși îi surprinzi pe cei din jurul tău?