Încă mă mai gândesc la tine în fiecare zi. Și nu pentru că mi-e dor de tine. Mai degrabă pentru că vreau să te știu liniștit. Cu gândul ăsta mă joc în fiecare zi. Nu știu exact unde ești, ce gândești, dacă mă mai presari în gândurile tale din când în când sau dacă într-un final întunericul tăcerilor prelungite m-a acoperit cu totul în mintea ta.
Poate că ar fi bine să fie așa. Poate că asta ți-ar aduce cu adevărat liniștea, și nu veșnica
mea prezență în mintea ta cuprinsă de cotidian și sentimental într-o cușcă comună. Poate că absența mea vindecă în tine ceea ce cu prezența am reușit să rănesc. Și asta ar însemna liniște pentru tine, fericire, libertatea pe care ar trebui să o ai. Distanța a cărei lipsă poate ai simțit-o de-a lungul timpului. Distanța față de mine.
Dar sunt prea egoistă pentru asta. Sunt prea egoistă ca să îmi doresc să mă uiți. Adevărul e că și numai gândul că m-ai putea lăsa în urma ta, în urma sentimentelor tale, în urma gândurilor tale, mă face să mă simt cu adevărat singură. Chiar dacă nu-mi vorbești, chiar dacă vocea ta e doar o șoaptă mentală în imaginația mea otrăvită, mi-e bine cu ea acolo. E o șoaptă căreia nu vreau să îi spun să tacă pentru că liniștea din acea tăcere mi-ar spulbera balonașul de iluzie pe care îl port cu mine ca un scut anti-singurătate.
Așa că , în egoismul meu chiar sper că te gândești la mine... pentru că eu nu pot dar nici nu vreau să încetez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de spus? Spune aici!