E o prostie să crezi că cineva este cu adevărat independent. Cum ai putea când realizezi că fără serviciu, fără societate, fără experiențele pe care acestea le aduc, nu ajungem independenți ci mai degrabă pur și simplu SINGURI.
Mă lupt singură cu ideea de independență încă de când eram la școala generală și mă întrebam oare când o să pot face lucrurile de capul meu fără să trebuiască să dau socoteală cuiva pentru acțiunile mele. De când banii de buzunar nu îmi ajungeau niciodată și ceea ce pentru alții era un lucru obișnuit pentru mine era un adevărat lux.
Poate că nu am dus-o mereu bine, poate că am trecut prin dependența de ceilalți oameni așa cum unii trec prin dependența de droguri. Poate că alți oameni nu se întreabă ce e dependența. Ei bine, mie nu mi-a plăcut niciodată să depind de ceva sau de cineva. Nu mi-a stat în fire și nu am putut niciodată să îmi înăbuș sentimentul acela de dominare.
Când ești mic, când oamenii te văd ca pe un copil, când dai dovadă de slăbiciune, se vor găsi mereu oameni care să încerce să-ți arate calea LOR pe care ai putea să o urmezi. Adevărul e că mic fiind nu ai puterea de a alege. Nu hotărăști pentru viața ta așa cum nu hotărăști nici pentru concepțiile în mijlocul cărora te dezvolți ca individ.
Pentru unii e mai simplu să trăiască după cum li se arată și nu după cum și-ar dori să o facă. Dar întrebarea pentru mine încă rămâne. DE CE SĂ TRĂIEȘTI VIAȚA ALTORA? Viața ta ce are sau ce nu are?
INDEPENDENT este acel om care se bizuie pe puterile proprii și care au inițiativă personală, care judecă și acționează în mod independent, neinfluențat de alții. (conform DEX-ului)
În timp uităm să ne mai bazăm pe propriile opinii și încet-încet ne lăsăm conduși de majorități pentru că e mai simplu și mai puțin costisitor mental. Agitația de zi cu zi, lupta constantă pentru supraviețuire se aseamănă cu o oboseală mentală cu care în timp ne obișnuim renunțând la propria noastră personalitate.
Uităm de frumusețea unicității noastre ca indivizi și ascundem ideile noastre într-un colțișor de întuneric pentru că nu suntem capabili să ne asumăm ceea ce suntem.
În timp am învățat să mă accept pe mine așa cum sunt, cu părțile bune și cu cele rele. Am acceptat că nu pot fi perfectă și că am de lucrat cu mine însămi mult timp până să ajung ceea ce îmi doresc să fiu. Am aflat că lupta pentru independență nu se duce în întunericul singurătății ci în mijlocul celor care te pot pune la încercare în fiecare clipă. Pentru fiecare idee pe care o am există o contra-idee pe care cineva abia așteaptă să mi-o demonstreze.
Nu suntem la fel și nu vom fi niciodată. Adevărul e că nu îmi doresc să fiu precum altcineva ci îmi doresc să pot fi eu însămi peste tot, lucru care nu se face ușor sau fără pierderi. Vreau să îmi câștig și să îmi merit independența în fiecare zi, cu fiecare clipă pe care o trăiesc.
Vreau să cred că pot găsi în continuare oameni care vor să-și ducă viața pe propriile picioare mentale și morale. Nu vreau oameni care să cedeze, nu vreau oameni care să obosească sau care să ignore viața care se ”petrece” în jurul lor. E o forfotă continuă în jurul nostru chiar dacă uneori am vrea să ieșim din ea.
Independența nu aduce neapărat fericirea dar gustul ei rămâne mereu dulce. Independența unora poate provoca teama altora. Sau dincolo de teamă, poate distruge orgolii. Uneori poate crea invidie mai multă decât ne putem imagina. Până la urmă cine nu invidiază pe cineva care își poate conduce singur viața mentală, sentimentală și spirituală? Doar cei care o fac deja...
Cu părere de rău îmi spun la final că independența devine în fiecare zi un lux pe care foarte puțini oameni și-l mai permit. În condițiile în care aproape orice om încearcă să ne manipuleze într-o mai mică sau mai mare măsură, mai putem oare să ne menținem spatele drept, pieptul înainte și fruntea sus?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de spus? Spune aici!