Avem la dispoziție o mulțime de metode prin care să ajungem la informație. Și în ziua de azi, informația este cea care primează în fața oricărui lucru. Informația se vinde și se cumpără pe/cu bani grei. Vedem cu toții zi de zi cum mass-media crește și se dezvoltă DOAR pentru că suntem însetați de informație. O singură problemă avem când vine vorba despre asta : la cine apelăm pentru a ne informa? Televiziunea nu ne întreabă ce vrem să vedem ci testează și se joacă cu mințile noastre până când găsește informația pe care majoritatea și-o doresc.
Un studiu realizat de Institutul National pentru Studii de Opinie și Marketing - INSOMAR mai pe scurt, a realizat o cercetare din care reiese ca 56,2% dintre români urmăresc zilnic postul de televiziune PRO TV. Cel mai probabil, vin eu cu o completare, între orele 17:00 și 22:00, perioada știrilor. Vedem crime, violuri, furturi, crize economice și politice, știri despre oamenii din sport, nicidecum despre rezultatele sportive. Și după porția zilnică de realitate contemporană, vine desigur partea a doua : Știri mondene în care ne punem la curent cu ultima modă în materie de ”Cum să fii o pițipoancă model” sau ”Cum să apari la TV fără să fi în stare să faci altceva decât să zâmbești și să te dezbraci”.
Din păcate studiul realizat de INSOMAR nu afișează nicăieri în lista celor 35 de canale preferate de români nici măcar unul dintre posturile Discovery. Mă întreb de ce. Și tot în acest studiu se mai arată că majoritatea respondenților la un sondaj - mai exact peste 80% - consideră că știrile despre violență și sinucideri sunt nocive pentru copii care sunt expuși zi de zi la acest gen de emisiuni. 86% dintre respondenți se uită la TV între orele 18 și 21.
Studiul este extrem de vast și dacă sunteți interesați să vedeți cam cât timp ne petrecem zilnic în fața televizorului urmărind crime și semi pornografie îl puteți găsi aici. Observ totuși că genul de informație căutată nu este culturală ci mai degrabă mondenă și cât mai tragică sau șocantă posibil. De unde și vânzările exagerate ale revistelor gen Click, OK! sau Spy și întregul stand de reviste gen National Geografic sau altele de același profil rămân mult timp neatinse.
Pe același principiu pot spune că văd mai mulți oameni la mall decât la teatru, mai mulți oameni în cluburi și mai puțini la librărie, mai mulți tineri în fața laptopurilor și mai puțini pe terenul de fotbal și așa mai departe. Dacă asta înseamnă evoluție și cu asta ne mândrim atât de tare și ne face să ne simțim mai deștepți decât telefoanele mă întreb cum se face că azi, în secolul XXI, în mileniul 3, un bărbat de 35 de ani mi-a cerut să îi completez o cerere pentru eliberarea unui certificat de naștere pentru fiul său pentru că nu știa să scrie?
Se întâmplă în România zilelor noastre, în aceeași perioadă în care niște oameni în costume mai au puțin și își dau în cap ca să ajungă la conducere. Asta vor să conducă oare demnitarii noștri? Bărbatul mi-a mulțumit politicos și s-a întors la grijile lui fericit că a mai trecut o situație grea din viața lui. Situații cu care probabil se întâlnește destul de des. Eu în schimb nu am putut să nu mă întreb : oare acel copil venit pe lume într-o astfel de familie în care oamenii din jurul lui se luptă cu literele are vreo șansă măcar la o educație mai bună?
Nu pot decât să sper însă mi-e greu să fac și asta. Realizez că pe zi ce trece ne modificăm până și limba sau mai bine spus o uităm și o înlocuim cu litere sau semne care nici măcar nu ne aparțin. Spunem LOL în loc să râdem, mergem la JOB pentru că ne e greu să spunem serviciu sau scriem „DAK„ în loc de dacă. Exemple sunt prea multe ca să încerc măcar să le menționez.
Cer un singur lucru. Atâta vreme cât nu ne îndreptăm copii spre o educație decentă, să nu ne mai mirăm că procentul de promovabilitate la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională este zdrobitor de mic. Copii de azi se nasc cu laptopul în brațe. Eu nu am știut ce înseamnă calculator până în clasa a noua. Copii de azi își iau referate gata făcute de pe internet. Eu mergeam la bibliotecă. Nu aveam audiobook-uri dar împrumutam cărți de la vecini sau colegi și le citeam până se rupeau și le lipeam cu aracet și carton. Eu nu am avut telefon mobil până în liceu dar știam ce înseamnă socializare și nu sufeream de depresie sau nu știam că există curentul EMO.
Așa vrem să ne creștem copii? Așa vrem ca ei să ne conducă? Din spatele calculatoarelor care le domină viața în loc să le domine ei? Evoluăm oare sau e doar o iluzie în care vrem să credem?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de spus? Spune aici!