Adevăr sau provocare?

Oameni... de toate tipurile, de toate felurile, de toate genurile, feluri și feluri de personalități. Și niciodată suficient timp pentru a cunoaște totul. Pe zi ce trece adun în cutia cu pantofi fel și fel de idei despre cum sunt oamenii și niciodată nu ajung la un rezultat. Cel puțin nu altul decât acela că nu există un rezultat comun și că pe măsură ce înțeleg mai multe descopăr că știu din ce în ce mai puțin. Și încerc să mă scufund în marea de oameni pentru a înțelege și a cunoaște. Poate că ar fi trebuit să studiez psihologia în timp ce pierdeam vremea pe drumurile dintre facultatea de jurnalistică și casă. Poate că visul meu de a deveni scriitor cu acte în regulă nu era decât o prostie. Până la urmă nu școala te face scriitor sau jurnalist ci oamenii.
Oamenii care îți citesc scrierile și care au câteva vorbe de spus asupra celor citite. Am renunțat la jurnalistică pentru că am înțeles, după o îndelungă luptă cu mine însămi că meseria de scriitor ți-o construiești singur dacă știi exact ce vrei să scri. Am renunțat pentru că nu vreau să "manipulez masele". Dacă asta a fost prima lecție pe care am primit-o la deschiderea anului școlar, ceea ce a urmat a fost cu mult mai trist. Ore în șir de lipsă de interes din partea tuturor, drumuri pierdute între facultate și casă pentru nimic altceva decât o cafea băută în cafeneaua de lângă facultate și multe foi de jurnal scrise cu grijă și din ce în ce mai multă siguranță. Aveam două posibilități : să recunosc adevărul - că nu sunt făcută pentru jurnalistica din ziua de azi - și să îmi accept soarta până la capăt ca să nu mă dau bătută în fața înfrângerii suferite, sau să accept provocarea de a renunța, în ciuda tuturor părerilor și în ciuda oricăror consecințe pe care le aveam de suportat. Și am acceptat provocarea! Am renunțat fără să mă mai uit o clipă în urmă, și mi-am deschis mintea spre lucruri mai bune. Am îndrăznit să sper că dacă voi munci și îmi voi câștiga independența voi putea face mai multe. Ce nu știam atunci era că orice independența pe care o câștigi vine cu sacrificii lângă ea. Și în timp mi-am asumat și sacrificiile. Și le-am făcut. Unele cu ușurință, altele cu mare greutate în suflet. Și de-atunci, viața mea a luat întorsături pe care nu le-aș fi crezut vreodată posibile. Am muncit mult, am sacrificat timp, bani, și mai ales suflet pentru absolut tot ce mi-am dorit. Însă cel mai mult mi-am dorit să scriu. Să creez, în speranța că oamenii care-și vor pleca privirea asupra acestor rânduri, și a celor multe sute de mii, poate milioane de altele scrise de-a lungul anilor, vor putea să-și culeagă, cel puțin un gând bun. Nu-mi vând gândurile, le dau gratis. Vă provoc să le acceptați!