Se întâmplă mereu să avem eșecuri. Zi de zi ne scapă câte ceva și trebuie să revenim asupra acelui lucru pentru a-l corecta. Nu știu din ce motive, cu unele lucruri suntem mai neglijenți decât cu altele. Suntem focusați prea mult pe lucrurile importante și mai puțin pe micile piese de puzzle care ne întregesc fiecare zi.
Uităm să respirăm. Uităm să ne oprim pentru câteva clipe și să admirăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Uităm de natură, uităm de liniște, uităm de gânduri și ne cufundăm din ce în ce mai mult într-o agitație continuă.
Ajungem acasă extenuați după o zi în care toată această agitație mănâncă la propriu din energia cu care ne trezim dimineața. Ajungem la sfârșitul unei
săptămâni încercând să îndeplinim promisiunile făcute de-a lungul ei. Ne vom odihni, ne vom distra, ne vom relaxa, vom merge la aer liber... asta îmi promit și eu de ceva timp. Rar îmi găsesc starea care să mă facă să plec undeva.
După aproape jumătate de an de muncă, vine însfârșit vara. Regatul concediului. Așa că multe dintre gânduri se duc înspre o plajă însorită, un val imens, miros de alge și sare, răsărit, apus, libertate... Dar cum lucrurile nu pot merge atât de ușor, m-am trezit azi într-o disperare cumplită.
De multe ori mi se întâmplă să trebuiască să fac de două ori un lucru pentru că nu-mi iese din prima. Și ce mă enervează la culme e că nu e niciodată din vina mea. Până la urmă lucrurile se rezolvă doar că cer de două ori mai multă energie și de două ori mai mult stress - preț pe care sincer, m-am săturat să-l plătesc.
De ani buni îmi promit că voi pleca undeva departe. Undeva unde nu am mai fost. De ani buni de când lucrez îmi tot spun că o să am bani să-mi fac moftul acesta. Și azi am plecat fericită și plină de speranță în oraș pentru a termina cu ultimele detalii ale plecării.
Și bineînțeles... lucrurile au mers prost... pentru că au putut să meargă! Trăiască Murphy! După o grămadă de nervi, speranțe distruse și supărare, problema s-a rezolvat. Și mă bucur. Însă nu pot să nu mă întreb. Până când trebuie să trec prin două sau trei încercări până să obțin ceea ce îmi doresc? Cine ține licitația asta pentru dorințele mele?
Am citit de doua ori articolul,din doua motive: ai un mod foarte personal si deschis de a scrie si ma regasesc in ceea ce ai scris, dar....treaba cu licitatia cred ca tine foarte mult de ce parte a paharului vezi.Zilele pe care le traim ne seaca la propriu de viata.De dimineata de cand ne trezim pana seara cand adormim incasam lovituri(metaforic vb)de la sefi, de la vanzatorii de la magazine, de la toti.Cu rabdarea stam din ce in ce mai prost, poate din cauza asta nu ne iasa unele lucruri din prima.Asta e partea goala a paharului. Partea plina e ca atunci cand ai putinele clipe de liniste ,de vacanta la apreciezi la maxim.Eu gandesc in felul urmator :esecul e calea spre succes.Am o lista intreaga de esecuri si ce ma determina sa nu ma opintesc in ele e ca nu le iau personal.Invat ceva din ele daca e de invatat, le pun undeva bine si o iau de capat.Cat timp o sa am idei o sa am si esecuri.Succes daca o sa am e super, daca nu...stiu ca am dat totul din mine si tot o sa mai fac o incercare.Atat ca deja e roman ;)
RăspundețiȘtergerePentru unii oameni, lucrurile merg mai ușor decât pentru altele. Poate din cauza asta am ajuns la concluzia cu licitația. Eșecurile sunt fără doar și poate calea cea mai sigură spre a învăța dar odată ce înveți o lecție, de câte ori trebuie repetată pentru a nu se mai repeta?
ȘtergereNu cred ca merg mai usor, probabil din afara par a merge mai usor.As vrea sa pot sa iti dau un raspuns la intrebarea de un milion de puncte, dar din pacate nu il stiu.Probabil e modul vietii de a ne face sa ne maturizam cu forta.
Ștergere