Drumuri

Cineva spunea că drumurile sunt mai importante decât destinația. Sunt oameni care nu au puterea să își deschidă orizonturile și care nu vor să zboare prin lume și să se bucure de libertate. Sunt oameni pentru care libertatea înseamna stabilitate și stabilitatea nemișcare.
Pentru mine în schimb, orice drum e o nouă provocare, un nou test prin care să îmi demonstrez că mai sunt capabilă și de alte lucruri. Sunt un om al mișcării, un om care dacă nu intra în contact cu oamenii ajunge să se ofilească.
Au fost vremuri în care
eram atât de obișnuită cu lipsa de activitate încât devenise un stil de viață pentru mine. De acasă la birou și înapoi. O perioadă în care orice drum, oricât ar fi fost de mic mi se părea o excursie. A fost o perioadă pentru altfel de drumuri. Drumurile minții...
Nu credeam că m-am schimbat atât de mult. Și zilele astea ce s-au scurs mi s-au părut atât de scurte și atât de pline de viață. Sibiu - Arad și retur. Un traseu interesant, relaxant și plin de energie. Exact ceea ce aveam nevoie după câteva săptămâni de „aproape„ lipsă de energie.
M-am urcat în mașina să plec. O dimineață răcoroasă și ploioasă. O dimineață perfecta pentru somn. M-am așezat pe bancheta din spate și am adormit. Când am deschis ochii eram deja la 200 de kilometri de casă și mai plină de energie decât fusesem de câteva săptămâni.
Desenam forme în nori, mă bucuram din nou de culorile naturii și respiram aerul limpede și revigorant de munte. Abia când m-am dat jos din mașină și am simțit înțepăturile mici ale frigului mi-am dat seama. Oricât am încercat să neg și oricât ar fi de obositor, drumurile fac parte din viața mea. O parte pe care nu o cunoșteam acum doi ani și câteva luni.
Drumurile mi-au adus acel plus în viață de care nu știam că am nevoie. Drumurile mi-au schimbat viața, atitudinea, mi-au șlefuit caracterul și cu ajutorul lor am reușit să descopăr despre mine că pot să fac mult mai multe lucruri decât crezusem că pot. Și îmi place să constat că nu mă dezamăgesc nici pe mine dar nici pe cei din jurul meu.
Acum, din nou acasă între patru pereți sunt între două sentimente. Mă cuprinde căldura lucrurilor mele, albastrul și liniștea camerei, îmbrățișarea familiei, liniștea... mai presus de toate... liniștea. Și dorul. Dorul de a pleca din nou în aventura care îmi face viața să fie frumoasă. Aventura care mă învață de fiecare dată ceva nou. Aventura de a trăi și de a vedea viata prin mai mulți ochi decât cei doi pe care îi am.
Dor de casă... Dor de drum...
Dar dincolo de toate... mă cuprinde încet încet echilibrul.
Motivul pentru care lupt în fiecare zi.